Chào mừng bạn đến với Trang thông tin điện tử của Hội Hữu nghị Việt Nam - Rumani * Bine ati venit la Website al Asociatiei de Prietenie Vietnam - România * Welcome to Website of Friendship Association Vietnam - Romania

NÚI ĐÔI (MUNTE DE PERECHE)

  01/06/2017

Din sapte ani déjà
Când aveai
Saptesprezece ani
Eu aveam douăzeci de ani
Suntem noi doi, cei mai tineri din sat
Xuan Duc, Doai Dong cele două sate
Cele două orezării
Când vin eu si când vii tu la mine…

Calea pe care mergeam noi urcându-ne
Prin coasta celor doi munti
Sunt două vârfuri paralele
De aceea auzi sătenii chemând: Munte de Pereche
Te-ai amuzat cu mine ce drăguti sunt:
Muntele sotului stătea paralel cu muntele sotiei…

Pe neasteptate, in toamna aceea
Când agresorii au intervenit
Palmierii din poarta pagodei ardeau de bombe
Abia ne-am exprimat cuvinte de iubire
Dar ne-am reusit…
Din momentul acela noi doi ne-am despărtit
Si nu mai primim nicic o veste intre noi…

Eu plec către front, la nord-vest
Lupt, mă sacrific cu agresorii ani după ani
De fiecare dată când intâlneam partizanii
Mereu intrebam:
E cineva din satul Xuan Duc
E cineva din satul Doai Dong
E cineva din Munte de Pereche ?

Satele natale au fost ocupat de agresorii
Mii de uri au vărsat nesfârsite
De fiecare data auzeam mugetul periferiei
Văd prin bruma albă care coboară
Ce mari doruri de oamenii apropiati de supun…

Compatriotii când mă intâlnesc
Mereu mă strigă
Oamenii din zona muntelui mă mai asteptă
Desi pe Muntele de Pereche agresorii au construit
Multe pozitii militare
Sunt foarte aproape de cele trei sate
Dar iubita mea mai vine si se mai intoarce
De la malul fluviului in fiecare zi.

Ce mare bucurie in zilele de intoarcere
Când primesc porunca de incetare a focului
Caut drumul cel mai ingust
Să mă intorc la satul meu natal
Să mă intorc să vizitez Pereche de Munte.

Vin la periferia satului, o veste de trăznet:
Agresorii au ucis fata, in grădina de spini
Chiar in noapte când partizanii
Au impresurat pozitia militară Thua
A trăit cu fidelitate si a căzut di cauza fidelitătii…

Eu privesc coasta muntelui
Rândurile de spini, coasta ierburilor 
Si căile cunoscute
Razele soarelui vestejesc si fumul acoperă
Muntele mai este pereche
Dar eu si-am pierdut iubita.

Cetătienii di piata Phu Ninh toti ziceau
Fata era cea mai tânără din sat
In anii in care a participat la partizani
Lumea nu stie de ce nu s-a căsătorit ?

Drumul de la munte până in sat
Acum e strâmt
Din Xuan Duc până la Doai Dong
Ierburile acoperă peste tot
Multe curti au devenit helesteuri
Multe care sunt dărâmate si arse
Pomii sunt căzuti in grămezi
Si liliecii sălbatici zboară peste tot.

Tatal Indeamnă mama să se intoarcă la terenul vechi
Părul lor e parcă mai cărunt
Din cauza milei pentru fiecare rădăcină de palmier
Care zidită, cu acoperisul provizoriu
Bruma albă cade, consolându-se in durere…

Auzeam aglomeratia vocilor
Celor care pleaca spre piată
Să dăm efortul nostru, să avem mai mult orez
In vremea ce vine
Daca orezăriile sunt impregnate de sudori in fiecare sapă
Satul nostru cred că va fi mai frumos.
Dar muntele mai există, imi mai amintesc
Ura mai rămâne, mai sunt si eu
Unde ai plecat, ah, fata din satul Xuan Duc ?
Ai căzut pentru oameni care mai trăiesc in acest pământ.

Cine a scris numele tău ca numele unui erou
Pe lespezi de cimitir pe câmp ?
Imi amintesc de tine, te chem: Ah camarad !
Un suflet in mii de suflete.

Eu plec pe front cu steaua pe căciulă
E vesnic ca steaua indrumării
Iar tu esti vesnic, ca florile de pe munte
In toate anotimpurile parumezi
Cu mireasma florilor…

Người dịch: Phạm Viết Đào

NGUYÊN TÁC:

NÚI ĐÔI
Bảy năm về trước, em mười bảy 
Anh mới đôi mươi, trẻ nhất làng 
Xuân Dục, Đoài Đông hai cánh lúa 
Bữa thì em tới, bữa anh sang

Lối ta đi giữa hai sườn núi 
Đôi ngọn nên làng gọi núi Đôi 
Em vẫn đùa anh: sao khéo thế 
Núi chồng núi vợ đứng song đôi!

Bỗng cuối mùa chiêm quân giặc tới 
Ngõ chùa cháy đỏ những thân cau 
Mới ngỏ lời thôi, đành lỗi hẹn 
Đâu ngờ từ đó bặt tin nhau.

Anh vào bộ đội, lên Đông Bắc 
Chiến đấu quên mình năm lại năm 
Mấy bận dân công về lại hỏi 
Ai người Xuân Dục, núi Đôi chăng?

Anh nghĩ, quê ta giặc chiếm rồi 
Trăm nghìn căm uất bao giờ nguôi 
Mỗi tin súng nổ vành đai địch 
Sương trắng người đi lại nhớ người.

Đồng đội có nhau thường nhắc nhở 
Trung du làng nước vẫn chờ trông 
Núi Đôi bốt dựng kề ba xóm 
Em vẫn đi về những bến sông?

Náo nức bao nhiêu ngày trở lại 
Lệnh trên ngừng bắn, anh về xuôi 
Hành quân qua tắt đường sang huyện 
Anh ghé thăm nhà, thăm núi Đôi.

Mới tới đầu ao, tin sét đánh 
Giặt giết em rồi, dưới gốc thông 
Giữa đêm bộ đội vây đồn Thửa 
Em sống trung thành, chết thuỷ chung!

Anh ngước nhìn lên hai dốc núi 
Hàng thông bờ có con đường quen. 
Nắng lụi bỗng dưng mờ bóng khói 
Núi vẫn đôi mà anh mất em!

Dân chợ Phù Linh ai cũng bảo: 
Em còn trẻ lắm, nhất làng trong; 
Mấy năm cô ấy làm du kích 
Không hiểu vì sao chẳng lấy chồng?

Từ núi qua thôn, dường nghẽn lối 
Xuân Dục, Đoài Đông cỏ ngút đầy 
Sân biến thành ao, nhà đổ chái 
Ngổn ngang bờ bụi cánh dơi bay

Cha mẹ đưa nhau về nhận đất 
Tóc bạc thương từ mỗi gốc cau 
Nứa gianh nửa mái lều che tạm 
Sương nắng khuây dần chuyện xót đau.

Anh nghe có tiếng người qua chợ: 
Ta gắng: mùa sau lúa sẽ nhiều 
Ruộng thấm mồ hôi từng nhát cuốc 
Làng ta rồi đẹp biết bao nhiêu!

Nhưng núi còn kia, anh vẫn nhớ. 
Oán thù còn đó, anh còn đây 
Ở đâu cô gái làng Xuân Dục 
Đã chết vì dân giữa đất này!

Ai viết tên em thành liệt sĩ 
Bên những hàng bia trắng giữa đồng 
Nhớ nhau anh gọi em: đồng chí 
Một tấm lòng trong vạn tấm lòng.

Anh đi bộ đội sao trên mũ 
Mãi mãi là sao sáng dẫn đường 
Em sẽ là hoa trên đỉnh núi 
Bốn mùa thơm mãi cánh hoa thơm.

1956

Nguồn: Núi Đôi, NXB Hà Nội, 1970

 

 

 

 

Tin tức mới

Danh sách Tag
Lượt truy cập
  • 18
  • 2269
  • 18,010,009